Noutăți

La mulți ani binecuvântați, Gabriel!

Tabloul aniversărilor în luna Octombrie l-a avut ca personaj principal pe Gabriel.

În cadrul instituției, Gabriel a fost întâmpinat cu o surpriză pregătită de părintele social, dna Gina Iancu, alături de Andreea şi Ionela. Echipa de mâini dibace a decorat spaţiul în care au fost primiţi musafirii alături de sărbătorit şi au pregătit un tort aniversar cu cremă de Nutella şi fructe, servit cu un pahar de limonadă.

Într-o atmosferă caldă de familie, ziua de naștere a lui Gabriel a debutat cu un moment de mulțumire la adresa lui Dumnezeu pentru grija purtată pe parcursul timpului și pentru realizările până la vârsta de 15 ani. Ulterior, tânărul a primit din partea fiecărui coleg o vorbă bună și o urare din suflet, împărtășind amintiri și întâmplări amuzante.

Aceste evenimente colorează căsuțele, aduc persoanele adulte și copiii mai aproape, dăruind unii celorlalți învățături, zâmbete și căldura din glas și din inimă.